Noi ateliere de creaţie

Viața parohiei Iulie 25, 2015

                  Seria activităţilor pentru copiii din cadrul  parohiei a continuat cu ateliere din data de 15 şi 17 iulie. În cadrul acestora au fost confecţionate  flori din hârtie de mătase, aproximativ 40  la număr, ce au fost împărţite după Sf. Liturghie credincioşilor prezenţi la biserică în data de 20 iulie, cu ocazia prăznuirii Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.